Dupa multe cautari in sfarsit am gasit blatul umed de vanilie perfect. Cum nu obisnuiesc sa insiropez blaturile de multe ori pentru torturi aleg blaturile umede. Duminica l-am sarbatorit din nou pe baietelul nostru si sosul caramel ramas de la primul lui tort (cheesecake cu banane si caramel-click pentru reteta) s-a transformat in acest minunat tort din care am servit 12 persoane 🙂
Ingrediente blat:
325g faina
400g zahar tos
3lgt praf de copt
1 lgt sare
240ml lapte
120ml ulei de floarea soarelui
1lingura extract de vanilie
2 oua
240 ml apa
Ingrediente crema caramel:
300g crema de branza sau mascarpone
300ml smantana pentru frisca
200g sos caramel dulce la temperatura camerei (click pentru reteta)
Dulceata la alegere (am optat pentru dulceata de capsuni proaspata)
Pentru decor: Fructe proaspete
Preparare: Preincalziti cuptorul la 175C caldura sus-jos+ventilatie si pregatiti 3 tavi de 20cm diametru.
Intr-un bol incapator adaugati faina cernuta, zaharul,praful de copt, sarea si amestecati.
In alt bolt amestecati cu furculita laptele, uleiul, vanilia si ouale.
Turnati compozitia lichida peste amestecul de faina si mixati cu mixerul 1 minut.
Cu mixerul pe viteza mica turnati apa in fir subtire si continuati sa mixati pana rezulta o compozitie lichida fara cocoloase.
Cu ajutorul unui cantar sau cana gradata impartiti compozitia in mod egal intre cele 3 tavi tapetate cu hartie de copt.
Blaturile se coc timp de 30 de minute sau pana trece testul scobitorii. Este in regula sa ramana pe scobitoare cateva graunte de coca deoarece ne dorim un blat umed. Daca scobitoarea iese cu urme de aluat crud blaturile se mai coc 3-4 minute si se verifica din nou. Se lasa sa sa racoreasca in tavi dupa care se mut pe un gratar sa se raceasca complet. Dupa racire nivelati fiecare blat.
Preparare crema: Smantana pentru frisca se mixeaza pana rezulta o spuma moale.
Separat se mixeaza crema de branza sau mascarpone si sosul caramel.
Frisca se adauga peste crema caramel si se mixeaza pe viteza mare cel mult 1 minut pana rezulta o crema aerata si pufoasa. Se muta in frigider pana ii vine randul.
Asamblare: Asezati un blat intr-un inel reglabil de 20cm diametru si cu o inaltime de 10cm. Crema caramel se muta intr-un pos (pastrati 3-4 linguri de crema) si se formeaza un cerc peste blat. Dulceata se adauga in mijloc dupa care se acopera iarasi cu crema. Urmeaza urmatorul blat, un cerc din crema, dulceata, crema caramel si inca un blat dupa care repetati. Acoperiti partea de sus cu folie si mutati in frigider peste noapte.
A doua zi eliminati inelul si decorati cu restul de crema pus deoparte + fructe. Optional acoperiti cu glazura partea de sus si manjiti putin tortul de jur imprejur cu glazura respectiva.
Pofta buna 🙂